MDelivery extinde portofoliul de servicii livrate, în beneficiul operatorilor de transport rutier, prin colaborarea cu ANTA
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) anunță noutăți în livrarea documentelor prin MDelivery. Portofoliul de servicii livrate prin intermediul platformei MDelivery s-a extins. Începând cu luna ianuarie curent, autorizațiile și carnetele de parcurs, emise de Agenția Națională Transport Auto (ANTA) pentru operatorii de transport, sunt disponibile pentru livrare.
Pentru a sprijini eficiența operatorilor de transport rutier, serviciile ANTA au fost integrate în Sistemul informațional MDelivery, datorită parteneriatului și eforturilor comune ale AGE și ANTA, ceea ce reprezintă încă un pas important în modernizarea serviciilor publice și evoluția către o guvernare digitală eficientă și accesibilă, care să răspundă necesităților cetățenilor și mediului de afaceri. Integrarea serviciilor ANTA cu MDelivery asigură livrarea autorizațiilor și carnetelor de parcurs eliberate de către ANTA pe orice adresă din țară sau peste hotare. Anterior, aceste documente puteau fi ridicate într-un singur punct, doar în Chișinău.
Tipuri de autorizații și acte permisive eliberate de ANTA și livrate prin MDelivery:
Autorizații CEMT (anuale și pe termen scurt) cu carnetul de drum
Autorizații BSEC
Autorizații TRACECA
Carnetul foii de parcurs de tip CFP
Carnetul foii de parcurs (INTERBUS)
Autorizații de transport rutier în trafic internațional de mărfuri și persoane
Autorizații pendulare
Activarea autorizației CEMT pe termen scurt
Beneficii pentru operatorii de transport rutier:
Automatizarea procesului: Integrarea cu MDelivery automatizează procesul de solicitare și livrare a autorizațiilor, eliminând necesitatea prezenței fizice la sediul ANTA pentru ridicarea documentelor.
Reducerea costurilor: Prin eliminarea deplasărilor costisitoare și a costurilor asociate interacțiunilor offline, beneficiarii și operatorii de transport rutier vor beneficia de o reducere semnificativă a costurilor administrative.
Acces facilitat: Serviciul MDelivery asigură primirea autorizațiilor direct la adresa indicată de beneficiar, facilitând accesul la documente într-un mod eficient și sigur și servicii publice accesate la distanță, fără vizite la sediul instituției prestatoare.
Cum plasați comanda de livrare:
Accesați Portalul Serviciilor Publice https://servicii.gov.md/ro
Selectați serviciul, utilizând motorul de căutare
Bifați opțiunea de livrare și completați adresa de livrare
Alegeți compania și termenul de livrare
Achitați tariful
Urmăriți comanda pe mdelivery.gov.md
MDelivery este un serviciu guvernamental de livrare, lansat în iulie 2022 de către Agenția de Guvernare Electronică, în scopul optimizării procesului de ridicare a documentelor și reducerea aglomerației la ghișee, contribuind totodată la reducerea costurilor și la eficientizarea comunicării la distanță între prestatorii de servicii și beneficiari, inclusiv pentru a le oferi cetățenilor din diaspora acces la servicii publice digitale.
Până în prezent, peste 18 mii de acte au fost deja livrate la ușa beneficiarilor care au utilizat serviciul MDelivery, atât în țară cât și peste hotare, în circa 50 de țări ale lumii unde locuiesc cetățeni moldoveni. Între acestea se numără serviciile publice prestate de Agenția Servicii Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională Transport Auto și Agenția Națională a Arhivelor.
Spot MDelivery: https://www.youtube.com/watch?v=yR53uItk-Gk