Diplomele de studii emise în țara noastră pot fi accesate online

2023-06-19 12:28

Diplomele de studii eliberate de universitățile din Republica Moldova vor fi disponibile și în format digital.  Astfel, orice persoană care deține o diplomă de studii superioare, masterat sau doctorat, eliberată după anul 2009, o poate accesa și descărca prin intermediul Portalul Cetățeanului pe adresa portalului mcabinet.gov.md (rubrica „Educație”). Facilitatea a devenit posibilă datorită colaborării între Ministerul Educației și Cercetării și Agenția de Guvernare Electronică (AGE). 

 

Potrivit lui Anatolie Topală, ministru al Educației și Cercetării, digitalizarea educației și a proceselor legate de sistemul educațional este una dintre prioritățile ministerului pe care îl conduce. 

 

Digitalizarea diplomelor de studii este doar unul din elementele care țin de digitalizarea în domeniul educației și prin Strategia de dezvoltare a educației 2030 am stabilit acest domeniu ca prioritar. Diploma digitală poate fi utilizată, de exemplu pentru a fi expediată unei instituții de învățământ. Chiar dacă nu avem diploma, ne aflăm în altă parte, putem accesa prin MCabinet diploma, care are valoarea juridică necesară și poate fi utilizată, susține ministrul.   

 

Astăzi, pe Portalul cetățeanului sunt disponibile actele de studii pentru cei care dețin o semnătură electronică și au absolvit studiile superioare după anul 2009. Diploma de studii este doar la un click distanță și o puteți întotdeauna accesa și prezenta acolo unde este solicitată, susține  Olga Tumuruc, directoareaAGE. 

 

Digitalizarea diplomelor de studii este o practică cunoscută în lume care permite absolvenților să aibă acces rapid și control asupra documentelor lor și care asigură securitate și portabilitate. De asemenea, le oferă instituțiilor și angajatorilor posibilitatea de a-i verifica rapid și sigur, fără să mai aștepte emiterea diplomelor pe suport de hârtie. 

 

Agenda publică

Iulie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31